luni, 7 mai 2018

Rețetă pentru știucă

Știuca, fiind un pește răpitor, mănâncă aproape tot ce găsește prin apă. Am descris comportamentul său aici . Pentru a o găti există diverse metode de preparare. Eu vă propun o rețeta pe care o folosesc cel mai des.

În primul rând se filetează peștele așa cum am descris aici . Apoi se spală bine si se usucă folosind o pereche de șervețele de hârtie. După aceasta se prepară un amestec după cum urmează:

- 4 cești de zahăr brun
- 1 ceașcă de sare grunjoasă
- 1 ceașcă de vin alb
- praf de usturoi
- piper

Se amestecă ingredientele de mai sus într-un castron. Apoi se așează un strat de amestec pe fundul unui vas intins din sticlă. Se pun bucățile de pește peste amestec. După aceasta peștii se acoperă cu un nou strat de amestec. Rezultatul ar trebui să arate așa:
După aceasta se răspândește vinul în egala măsură pe toată suprafața vasului. Se acoperă totul cu o peliculă de plastic si se lasă la frigider pentru 6-8 ore. 
După ce peștele a stat la macerat se poate prăji în tigaie sau se poate găti la cuptor. Cu o altă ocazie voi scrie aici o rețetă de saramură pescărească din Delta Dunării. Poftă bună!

duminică, 15 mai 2016

Salaul

Salaul este un peste rapitor de apa dulce care se aseamana cu bibanul si stiuca. Creste destul de mare in comparatie cu bibanul dar este mult mai sensibil si mai pretentios decat stiuca. Recordul mondial la salau este de 11,42 Kg si a fost pescuit in Suedia in 1986. In orice caz, capturi de 2-3 Kg sunt mai frecvente.
Salaul este un peste care se prinde destul de greu fiind mai atent decat stiuca si mult mai selectiv cu mancarea. Din aceasta cauza si gustul sau este mai deosebit fiind considerat o delicatesa in multe din bucatariile de pe mapamond.

Speciile diferite de pesti au perioade diferite de depunere a icrelor. Acest lucru tine de conservarea speciilor si face in asa fel incat masculul fiecareia dintre ele sa reuseasca sa fecundeze icrele speciei sale. Dupa ce pastravul a depus icrele vor urma alte specii inrudite. Apoi urmeaza speciile vegetariene (crap, caras, rosioara, caracuda, platica). Imediat dupa acestea urmeaza bibanul si salaul. Cand acestia au depus icrele urmeaza sa depuna icrele si somnul si stiuca.

Tinand cont de aceste particularitati, cea mai potrivita perioada pentru a captura salaul este inceputul lunii mai. Salaul este un peste rapitor care sta pe fundul lacurilor si raurilor. Aproape ca nu se ridica niciodata la suprafata. De aceea e nevoie de un tip de pescuit adaptat la acest specific pentru a-l captura. Spre deosebire de stiuca sau pastrav, salaul nu prefera apa limpede. Ii plac apele curate dar se gaseste de obicei acolo unde se creaza valtori sau vartejuri. Are un vaz foarte bun, un miros excelent dar atunci cand vaneaza se ghideaza mai mult dupa vibratiile acvatice. Ca urmare trebuie sa ii satisfaceti toate aceste simturi pentru a reusi sa il capturati. Este foarte important sa folositi o varga cu un varf foarte flexibil care produce aceste vibratii in apa si un fir subtire. Trebuie sa nu folositi piedica la mulineta pentru ca nu este un peste care se lupta mult. Salaul este un peste care ramane nemiscat atunci cand musca acul iar reactia lui nu este sa se zbata ci mai degraba sa se scufunde cat mai mult. De aceea nu aveti de facut decat sa il trageti la suprafata. Odata ce a scos capul din apa el se sufoca foarte usor si nu mai are forta sa opuna rezistenta. Folositi totusi un minciog pentru ca firul subtire poate duce la situatia in care pestele sa scape si sa ramana intepat. Nimanui nu ii foloseste un peste care plimba un fir prin tot lacul. 

Ca si momeli pot fi folosite aceleasi tipuri descrise la biban sau stiuca. Numai stilul de pescuit ar trebui sa fie putin adaptat adancimilor la care inoata aceasta specie de peste.

duminică, 3 aprilie 2016

Pastravul de mare

Pastravul de mare este o ruda a pastravului fantanel, sau pastravul de lac. Pastravul de mare are o culoare argintie si puncte mici negre si rosii pe suprafata pielii. Este un peste foarte agil si extraordinar de rapid. Are simturile foarte devoltate: mirosul sau este foarte fin iar auzul mult mai sensibil in comparatie cu cel al omului.

Este un peste care isi stabileste un teritoriu unde ii place sa vaneze si nu permite pestilor mai mici sa i-l incalce. In general, acest peste traieste in mare. La fel ca si somonul, pe perioada iernii urca in amonte pe rauri pentru a se inmulti. Incepand cu luna octombrie si pana in martie traieste pe rauri sau lacuri apoi coboara inapoi in mare. In lunile decembrie si ianuarie acest pastrav isi depune icrele si pescuitul sau este interzis.
Fiind un peste teritorial, atunci cand un mascul gaseste icre nefecundate, acesta le fecundeaza si le pazeste de ceilalti pesti. In momentul in care acelasi mascul gaseste in apa icre care deja au fost fecundate de alti pesti le mananca fara sa stea pe ganduri. Din aceasta cauza puteti gasi pastravii in locurile cele mai ascunse, pe langa trunchiuri de copaci, pe langa stufaris sau in gropi pe fundul apelor. Ei mananca pesti, broaste, melci, scoici, sau insecte. Aproape orice vietate care traieste in apa si este mai mica decat ei. Atunci cand sunt in mare, acesti pesti au dusmani naturali precum focile sau rechinii. De aceea sunt foarte atenti in jurul lor. Atunci cand sunt in ape dulci au o culoare mai inchisa care ii ajuta sa se camufleze mai usor. 
Acest peste poate fi pescuit folosind lingurita, blinker sau musca. Dar orice peste cu lungimea mai mica de 45 de cm trebuie eliberat. Este un peste foarte frumos si cu o forta deosebita. De aceea este foarte greu de scos din apa atunci cand are dimensiuni mari. Recordul mondial depaseste 1,5m lungime si trece de 10 Kg.

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Momeala ieftina pentru somn

Grasimea este o alternativa ieftina pentru momelile scumpe din magazinele de pescuit. Somnul este un peste care se hraneste pe fundul apei si nu e foarte pretentios. Practic mananca orice gaseste la indemana.

Acest lucru ne ajuta sa facem momeala pentru somn in bucataria proprie folosind ingrediente pe care le avem prin casa. Aceasta momeala confectionata din grasime atrage somnul in aceeasi masura ca si mirosul oricarui alt peste aflat in raza sa de actiune. Iata ingredientele:
- 1 cana de faina
- un sfert de cana de grasime
- un sfert de cana de apa
- un bol (castron) de sticla sau ceramica
- o cutie de plastic pentru momeala
Se pune faina intr-un bol de sticla. Peste faina se toarna grasimea topita. Trebuie sa fie in stare lichida, de aceea incaziti-o in prealabil. Se amesteca bine in timp ce se adauga apa. In momentul in care ati epuizat toata apa se fac bilute din amestecul astfel obtinut si se tavalesc prin faina. Apoi se aseaza cu grija in cutia de plastic pentru momeli. Cutia se depoziteaza in frigider pana cand mergeti la pescuit. Odata ajunsi pe malul lacului sau al raului unde pescuiti, puneti bilutele de momeala in carlig si pescuti pe fundul apei. Captura va aparea in cele din urma.

sâmbătă, 5 martie 2016

Pastravul curcubeu

Pastravul curcubeu este cel mai mare peste din specia salmonide. Poate ajunge pana la 15Kg, dar acestea sunt cazuri foarte rare. El poate fi capturat in salbaticie la dimensiuni de peste 40 cm si la o greutate normala de 1-2 Kg sau in ferme piscicole de tip "put and take" unde nu exista limite privind greutatea sau lungimea pestilor.

O alta specie de peste la fel de mare este somonul, dar despre acest el vom scrie in viitor.

Pastravul curcubeu este originar din America si este folosit pentru fermele "put and take" datorita randamentului sau foarte mare. Practic el castiga 500g in fiecare an de viata. Un peste de 3Kg are o varsta de aproximativ 6 ani. In salbaticie se hraneste cu alti pesti mai mici, crustacee, muste, insecte, broaste sau icrele altor pesti. Toti pastravii dau dovada de canibalism: adica mananca fara nici un fel de probleme pesti din aceeasi specie cu ei. 
Acest peste mai este numit si steelhead din cauza faptului ca are cutia craniana foarte puternica si pentru ca are o culoare asemanatoare cu cea a otelului. De regula, pescarii lovesc acesti pesti cu un obiect solid in cap dupa ce ii scot pe mal. Altfel muschii sai puternici se contracta si relaxeaza mult timp dupa ce pestele a fost pescuit. Nu va ganditi ca, daca se zbate, pestele mai traieste inca. Pastravul se sufoca foarte repede dupa ce a fost scos din apa. Lovindu-l in cap se intrerupe conexiunea dintre creier si muschi si astfel nu mai apar spasmele musculare. 

Lasand la o parte pescuitul la musca, despre care am povestit aici ca este "alt sport", pastravul curcubeu se prinde foarte usor folosind momeli "Powerbait" de la Berkley. Vorbim de o companie americana care a studiat ani de zile comportamentul acestor pesti si si-a adaptat produsele in functie de reactiile lor. Exista foarte multe tipuri ale acestui gen de momeala. Ele difera ca si structura, consistenta, aroma sau culoare. Pestii reactioneaza diferit in functie de zi, clima, conditii meteo sau lumina. Un alt factor care ii influenteaza este lipezimea apei si activitatea din jurul lor. 

Cele mai bune perioade de pescuit la pastrav sunt lunile martie si octombrie. Este preferabil ca temperatura apei sa fie intre 2 si 7 grade Celsius. Daca apa e mai rece atunci pestii intra in hibernare. In momentul in care apa ingheata pestii cauta totusi un loc pe unde intra aerul fiindca sunt dependenti de oxigenul din atmosfera. Atunci cand apa se incalzeste peste 7-8 grade Celsius, acesti pesti devin foarte rapizi in miscari si sunt foarte greu de prins, ei avand un timp de reactie mai mic decat al omului. Peste 20 de grade de Celsius pastravul curcubeu se sufoca pentru ca nu se mai face transferul de oxigen in aceeasi masura ca la temperaturi mici. De aceea atunci cand temperatura creste el se retrage catre izvoarele raurilor in care traieste sau in locurile umbroase si racoroase. Fiind la umbra nici nu mai mananca, pentru ca pestii rapitori au nevoie de apa foarte limpede ca sa isi atace prada. Au vazul foarte bun si nu ataca decat atunci cand sunt siguri ca nu risca nimic. 

joi, 18 februarie 2016

Pescuit la pastrav

Pastravul este cel mai inteligent peste de apa dulce. Este un peste foarte sensibil si foarte pretentios in acelasi timp. Spre exemplu pastravul simte, din apa, mirosul de tutun din aer. De aceea este o idee proasta sa fumati in acelasi timp in care pescuiti pastrav.

Pastravul observa toate miscarile de pe mal fiind un peste care vaneaza la suprafata. Asadar, daca vedeti pestii cum inoata aveti garantia ca si ei deja v-au observat. Exista mai multe metode prin care acesti pesti pot fi pacaliti, dar e mult mai complicat decat atunci cand pescuiti stiuca sau biban, de exemplu. Poate salaul este un peste la fel de suspicios ca pastravul dar nu are nici forta si nici sensibilitatea pastravului. 
De exemplu: o stiuca pescuita si lasata pe mal poate sa fie inca vie si dupa 2-3 ore de cand a fost scoasa din apa. Un pastrav nu traieste mai mult de 2 minute. Chiar daca mai misca dupa aceea, sunt numai spasme musculare. Daca va fi reintrodus in apa dupa acest interval nu isi mai revine si va ajunge hrana pentru ceilalti pesti. De aceea, atunci cand pescuiti catch-and-release, aveti timp sa faceti 2 poze cu pastravul capturat dar apoi el trebuie eliberat.

Exista mai multe metode prin care se captureaza pastravii: se pot prinde la pluta, folosind rame, viermisori sau power bait, se pot prinde folosind momeli artificiale (blinker, lingurita rotativa, wobler) sau pescuind la musca. Pescuitul la musca este, de departe, cel mai eficient. Dar si cel mai diferit de toate celelalte metode. Primul pescar care a folosit muste artificiale a fost romanul Claudius Aelianus in sec. 2 dupa Christos. De atunci aceasta metoda a fost in continuu perfectionata astfel incat, in ziua de azi, se spune ca pescuitul la musca e total "alt sport" fata de celelate tipuri de pescuit. Pescarii experimentati zic ca odata ce ai inceput sa pescuiesti la musca nu te mai intereseaza celelalte alte metode.
Exista mai multe specii de pastrav. Fiecare are particularitatile sale. De aceea voi reveni cu alte posturi pe aceasta tema.

sâmbătă, 6 februarie 2016

Rapala

Cum sa prinzi peste cu Rapala ? 

1. Gandeste ca un peste
Woblerele de la Rapala imita foarte bine miscarea unui pestisor in apa. Trebuie mereu sa te gandesti ca atunci cand pescuiesti practic dirijezi un peste care sa dea impresia ca este speriat de pestii mai mari.

2. Tineti woblerul la suprafata. 
Atunci cand folosim un wobler plutitor, cu ar fi Original Floating Rapala, il putem scufunda daca recupram prea repede. De aceea trebuie sa alegem adancimea perfecta dupa lasare. In cazul in care pestii ataca mai jos de suprafata apei, se poate folosi un plumb care se pune pe fri cam la o palma inaintea woblerului. Acest stil se potriveste foarte bine pentru pescuitul la biban, stiuca sau pastrav.

3. Woblere mari pentru capturi mari
Rapala Magnum este un wobler mare care se foloseste mai ales pentru apa sarata. Este foarte rezistent fiind confectionat din lemn african astfel incat poate suporta atacuri de la pesti de dimensiuni impresionante. Husky este un wobler cu trei ancore. Se foloseste cam in acelasi conditii ca si Magnum.
4. Pescuit la adancime 
Pentru pescuit la adancime se foloseste Fat Rap - un wobler care se scufunda usor si care este, in general, atacat de stiuca sau biban.

5. Adancime medie
Un wobler care pluteste la semiadancime este Rapala Countdown. Se foloseste atunci cand fundul apei este acoperit cu pietre sau vegetatie care pot impiedica recuperarea momelii. 

6. Atrageti atentia
Rapala Jointed este un wobler din doua bucati care se zbate foarte frumos in apa si atrage atentie mai mult decat celelalte modele. Se foloseste in special pentru somon, dar da rezultate si la celelalte specii de pesti rapitori atunci cand nu sunt atrasi de momeala statica.

7. Pescuit la copca
Modelul Rapala balansat este proiectat pentu pescuitul vertical. Se foloseste numai iarna atunci cand se pescuieste la copca. Diferenta fata de celelalte modele este ca se prinde de fir intr-o zona centrala, undeva deasupra inotatoarei dorsale a pestisorului.



marți, 26 ianuarie 2016

Pescuit la crap

Exista foarte multe metode prin care se prinde crapul. Desi aici ne ocupam in principal de pestii rapitori am gasit timp sa scriem si despre crapi.

Cea mai importanta momeala pentru pescuitul la crap este ... rabdarea. Daca nu aveti la dispozitie o zi intreaga, poate doua, mai bine nu va apucati. Este de stat si de asteptat pentru ca discutam de un peste care este foarte pretentios.

Metoda de care vorbim astazi este pescuitul cu naut. Se poate gasi naut la conserva aproape in orice in magazin. Daca nu, puteti sa comandati de pe Amazon sau Ebay. O conserva costa aproximativ 1$. Se poate gasi si naut uscat in saci de 2Kg, 5kg sau 10Kg.
In cazul in care cumparati naut uscat, puneti-l intr-un recipient cu apa pe timpul noptii. Adaugati atractant si colorant pentru a-l face mai interesant pentru peste. Adaugati si putina sare si lasati nautul 12-16 ore la inmuiat. Ziua urmatoare scurgeti apa si dupa 30 de minute aveti deja momeala pentru crap.

Avantaje: nautul este ieftin, se prepara foarte usor, este bogat in fibre si proteine, poate fi scufundate in atractant. Daca nu aveti atractant folositi suc de curry. 

Dezavantaje: prepararea dureaza mult timp, boabele de naut nu stau prea mult in ac fiindca nautul este foarte moale, s-ar putea sa mai prindeti si alte specii de peste folosind aceasta momeala nefiind preferata exclusiv de crap.

Chiar daca nu puneti nautul in ac, folositi-l ca momeala pe fundul lacului. 

miercuri, 20 ianuarie 2016

Piata de peste din Fuerteventura

Fuerteventura este una dintre insulele care alcatuiesc arhipelagul Insulelor Canare. Desi se afla la 100 km de coastele Africii, aceste insule sunt teritoriu spaniol. Peste tot se vorbeste limba spaniola si, mai nou, limba germana. Exista doua porturi importante in Fuerteventura: Puerto Rossario - care este si capitala acestei insule si Morro del Jable.
Am filmat o zi normala de pescuit in Morro Jable. Captura a fost impresionanta de aceasta data astfel incat s-a vadut o foarte mica parte din pestele prins. Ar fi interesant de aflat ce se intampla cu pestele care nu s-a vandut pentru ca nimeni nu cumpara aici peste prins cu o zi in urma.
In orice caz a fost o zi frumoasa, calda (aproximativ 20-21 de grade Celsius) si toata lumea parea fericita in port. Spre deosebire de Marseille unde pestele se vinde cu bucata, aici se vindea cu lada, alaturi fiind parcate mai multe camioane care asteptau sa fie incarcate. 
Putin mai departe se afla yachtul de pescuit sportiv. Pentru 90 de Euro de pesoana se organizeaza aici partide de pescuit sportiv, capturile fiind de multe ori impresionante. In acesti bani intra transefrul de la hotel si pana la barca de pescuit, o bautura si un sandvich impreuna cu circa 4 ore de pescuit in Oceanul Atlantic. Mai multe detalii, pentru pescarii aflati in vacanta, se pot gasi aici.


marți, 19 ianuarie 2016

Pestele oceanic

Majoritatea pestilor marini sunt pesti rapitori. Chiar si cei mai mici pesti se hranesc cu alte vietuitoare ale marilor de la plancton sau alge si pana la crustacee sau alti pesti de marime apropiata cu a lor insisi. 
Iata cateva sfaturi utile pentru a prinde pesti la mare:

1. Cea mai buna perioada a anului este sfarsitul verii si inceputul toamnei. Asa incat planuiti-va cu atentie excursia la mare. Daca nu sunteti de prin partea locului nu ignorati localnicii. Intrebati ce fel de momeli folosesc si eventual mergeti la un magazin de pescuit din zona pentru cateva sfaturi practice.
2. Invatati sa intelegeti marea. Observati cu atentie ceea ce se intampla sub apa. Eventual observati cum pestii mai mari ii urmaresc si ii ataca pe cei mici.
3. Mergeti la pescuit dis-de-dimineata. Cele mai bune momente sunt ora la care rasare soarele si seara la apus. 
4. Alegeti un fir potrivit pentru apa sarata. Nailonul se uzeaza foarte repede atunci cand pescuiti in mare. De aceea este de preferat un fir textil.
5. Tineti seama de fazele lunii. Multi pescari merg la pescuit intr-un interval de 3 zile inainte si dupa luna noua. Altii prefera luna plina. Cel mai bine este sa intrebati un localnic cand este o perioada mai buna de pescuit in zona pe care ati ales-o.
6. Fiti atenti la curentii marini. Felul in care se misca apa este foarte important pentru deplasarea pestilor intr-o directie sau alta. De asemenea in acest fel puteti sti in ce directie sa miscati nada atunci cand folositi momeli artificiale.
7. Folositi vantul in avantajul propriu. De regula recuperarea se face in aceeasi directie cu bataia vantului. Evitati sa pescuiti impotriva vantului, chiar daca astfel devine aproape imposibil sa aruncati momeala in apa.
8. Alegeti-va tactica dinainte. Unii pescari prefera sa stea in acelasi loc si sa pescuiasca tot ce vine in timp ce altii prefera sa urmareasca bancul de pesti si sa prinda acelasi tip de peste mereu. Daca nu sunteti pregatiti cu mai multe tipuri de momeli sau cu mai multe undite e preferabil sa urmariti bancul de pesti.
9. Pescuiti in siguranta. In primul rand faceti o recunoastere completa a locului si ganditi-va daca puteti intalni pericole precum teren alunecos, mlastini sau valuri prea mari. In acest fel luati-va masurile de siguranta necesare inainte sa incepeti partida de pescuit.
10. Fiti pregatiti sa va distrati. Nimic nu este mai frustrant decat sa va aflati pe marginea apei si sa nu prindeti nimic. De aceea luati-va mancare, ceva de baut intr-un rucsac, eventual un apart foto sau un player cu muzica. Cel putin in aceast fel timpul trece mult mai placut.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Cum se fileteaza pestele ?

Daca sunteti pescari si ati si prins ceva pesti (sper ca urmarind sfaturile de pe acest blog) s-ar putea sa vreti sa ii si gatiti. De obicei pescarii nu prea mananca peste. Dar in ziua de ai exista atat de multe retete de peste inca nu va puteti plictisi niciodata. Astazi explicam cum se obtine un filet de peste.

Cel mai important este sa aveti un peste proaspat. Cand este proaspat, pestele are ochii limpezi si nu miroase foarte puternic. Urmatorul lucru este sa aveti un cutit foarte bine ascutit. Este de preferat genul de cutit cu lama subtire si cu vvarf foarte ascutit. 
1. Faceti o taietura acolo unde incepe capul. Filet-ul se face pornind de la cap catre coada. Asa incat tineti pestele cu mana libera de cap si cu mana in care aveti cutitul lucrati taind catre coada.  

2. Faceti o taietura diagonala pe partea laterala a pestelui. Porniti de la cap si taiati catre burta imediat in spatele inotatoarei laterale. Apoi faceti o taietura pe langa inotatoarea dorsala de la cap si pana la coada. 

3. Dupa aceea introduceti cutitul in a doua taietura (cea aflata in spatele inotatoarei laterale) si urmarind taietura de sus, taiati prima jumatate de peste pana la coada.

Se repeta pasii de mai sus si pe cealalta parte a pestelui. In urma acestei operatii raman 2 laterale cu carne pe de-o parte si capul impreuna cu coloana vertebrala de cealalta parte. Pentru a indeparta piele se taie in sens contrar (pornind de la coada spre partea din fata) si folosindu-se foarte putina forta. Acum pestele gata pentru a fi gatit. Pofta mare !

marți, 5 ianuarie 2016

Noduri pescaresti

Fiecare pescar ar trebui sa stie cum se fac nodurile pescaresti. Explicam mai jos doua tipuri de noduri:

1. Nodul universal - se foloseste pentru a lega un ac de fir sau doua fire intre ele. Pentru acele de pescuit este foarte util datorita versatilitatii sale. Atunci cand pestele trage de ac nodul se strange si mai puternic. 
Acelasi tip de nod se poate folosi atunci cand dorim sa legam doua fire de pescuit intre ele. Se pot lega doua fire monofilament intre ele, sau un fir monofilament de un fir de carbon. Pentru ca sa invatati cum se face nodul este bine sa exersati de cateva ori. Imaginati-va ca nu intotdeauna sunt conditii foarte bune de vizibilitate cand pescuiti si s-ar putea sa aveti nevoie de un astfel de nod in cele mai ciudate momente. De aceea este bine sa invatati cum se face acest tip de nod fara sa il vedeti. Un exercitiu foarte bun este sa incercati sa faeti nodul in timp ce priviti la TV. Se procedeaza asa cum vedeti in diagrama de mai jos.
2. Nodul chirurgical - i se mai spune si bucla. Se foloseste pentru a crea o conexiune cu alte tipuri de material. De exemplu atunci cand dorim sa legam un plumb sau o lingurita de firul de pescuit. Pentru a obtine un nod mai rezistent este bine sa treceti de mai multe ori prin bucla. Un numar de 4-5 treceri garanteaza o bucla care nu mai poate fi desfacuta. Ambele tipuri de noduri sunt foarte puternice si usor de invatat. Ele pot sa acopere aproape orice situatie pentru un pescar.


luni, 4 ianuarie 2016

Cum sa prinzi un biban in apa limpede

Exista mai multe dipuri de momeli in functie de limpezimea apei si de vegetatia acvatica. Despre biban am mai scris si aici si aici. Cumuland informatia din cele 2 posturi precum si din imaginea de mai jos puteti spune ca sunteti gata de actiune.
Dupa cum vedeti in fotografia de deasupra fiecare tip de momeala are utilitatea sa. Atunci cand apa este limpede se poate vedea cu usurinta fundul apei. Este foarte important sa stim daca acesta este tare (de exemplu pietros) sau moale (namolos, nisipos). Consider ca imaginea este foarte expresiva si acum fiecare pescar stie ce tip de momeala se potriveste pentru fiecare situatie in parte.

duminică, 3 ianuarie 2016

Cateva momeli ... mai speciale

Am tot vorbit aici despre momeli artificiale si despre cum se pot prinde pesti rapitori folosindu-le. Am dat si cateva nume de producatori si am aratat si cateva modele "prinzatoare". Dar astazi am sa va arat ceva mult mai special. Un american care nu e multumit cu nimic dintre produsele care exista pe piata. Asa ca omul s-a decis sa isi confectioneze propriile voblere folosindu-se de tehnologia 3D.
Cam asa arata niste momeli artificiale produse acasa. Si dupa cum observam in acest video sunt chiar functionale. Iar bibanul din filmare chiar este impresionant ca dimensiune. Nu credeti ca pescuitul a devenit un sport costisitor ? O imprimanta 3D buna in ziua de astazi costa 1500 de Euro. Consumabilele costa si ele in jur de 30 de Euro. Se pare ca e mai rentabil sa cumparam peste din magazin, nu ?

joi, 31 decembrie 2015

Pescuit la stiuca

Stiuca este un peste rapitor rapace. Rar exista secii de peste cu o agresivitate si un curaj mai mare decat stiuca. Toate aceste caracteristici ale speciei se datoreaza faptului ca stiuca nu are alti dusmani naturali in afara de om. Nici un alt peste nu vaneaza stiuci, iar conformatia pe care o are este 100% pentru atac. Stiuca mananca aproape orice peste care ii iese in cale. Are un maxilar puternic "mobilat" cu foarte multi dinti care ii permite sa sparga scoici sau sa inghita bibani, chiar daca acestia isi folosesec inotatoarea dorsala pentru a se apara in astfel de situatii. 
Stiuca este un sanitar al apelor dulci avand o hrana foarte variata. Se hraneste cu crustacee, scoici, broaste, orice fel de pesti, chiar si morti. Atunci cand nu gaseste ce sa vaneze mananca icrele altor pesti, dar prefera prada aflata in miscare. Practic stiuca nu stie ce inseamna frica fiind probabil singurul peste care nu a evoluat deloc de pe vremea dinozaurilor si pana azi. 

Tinand cont de aceste caracteristici se poate spune ca este un peste foarte usor de prins.Se pot folosi foarte multe tipuri de momeli: peste viu, carne de scoica, broscute, se pot folosi pestisori de plastic, voblere, blinkere sau lingurite rotative. Se poate prinde stiuca si la musca. Se poate intampla sa prindeti stiuca si la rama. Mi s-a intamplat sa prind un biban si in timp ce il scoteam din apa sa fie atacat de o stiuca. Acest peste este un fel de crocodil al apelor dulci si are o pofta de mancare infinita. Stiuca ataca alti pesti chiar si atunci cand are burta plina. Spre deosebire de alti rapitori care simt nevoia sa se retraga la adapost si sa digere dupa ce au capturat o prada, stiuca ataca din nou si obisnuieste sa isi aleaga un anume loc unde vaneaza. Asa incat, daca o scapati la prima incercare nu e nimic neobisnuit sa o prindeti aproximativ in acelasi loc dupa cateva minute. Si ca o ultima completare, acolo unde vaneaza stiuca nici un alt peste rapitor nu mai are loc. Este posibil sa existe bibani mici care sunt zapaciti de felul in care stiuca tulbura apa dar si acestia vor sfarsi ca hrana in cele din urma. 

Stiuca e mai usor de prins atunci cand apa este limpede. Deci e preferabil sa nu ploua. Atunci cand e soare vede mai bine si la distanta mai mare atacand practic orice obiect stralucitor din apa. Cand apele sunt tulburi riscurile sa se raneasca sunt mai mari si atunci stiucile devin prudente si se ascund in stufaris sau printre ierburi. 
Pentru stiuca, lunigimea minima admisa este de 45 cm. Daca pestele e mai scurt el trebuie eliberat. Recordul meu personal este de 101 cm, un peste care avea o varsta de 10 ani si care mancase cel putin 30 kg de alte vietuitoare acvatice in fiecare an de viata. L-am prins la lingurita rotativa si in momentul in care l-am scos din apa mi s-a rupt si lanseta. Pentru stiuca, secretul este sa fie tinuta cat mai mult timp cu capul afara din apa. Spre deosebire de ceilalti pesti, stiuca se sufoca la aer si acest lucru o slabeste de puteri. Daca la crap, spre exemplu, pescarii obisnuiesc sa plimbe pestele prin apa si sa il oboseasca inainte de a-l scoate pe mal, stiuca trebuie tinuta cat mai mult timp cu gura afara din apa urmand a fi scoasa cu un minciog in care se introduce intai coada pestelui.

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Bancuri cu pescari

Daca stiti postati-le mai jos.

- Vai, draga, ce a slabit sotul tau !
- De la pescuit i se trage.
- Nu stiam ca pescuitul slabeste. Bravo !
- Pai... mananca ce prinde :)

- Dragul meu, iti amintesti ca ai fost la pescuit asta toamna ?
- Da, si ?
- A sunat stiuca sa spuna ca e insarcinata !!

Doi pescari pe malul lacului.
- Musca, musca ?
- Nu, dar mi s-a parut ca il aud latrand.

Sotia isi cearta sotul:
- Se pare ca pe primul loc la tine este fotbalul. Deci eu sunt pe locul doi...
- Nu, pe locul doi e pescuitul.

Tatal si fiul la pescuit.
- Fiule da-mi te rog painea pentru nada.
- Am mancat-o.
- Atunci da-mi mamaliga.
- Am mancat-o si pe aia.
- Bine. Atunci mananca si ramele sa mergem acasa!

miercuri, 23 decembrie 2015

Fishbrain

Nimic nu poate sa invinga toti pescarii ce lucreaza impreuna. 

Cam asa se prezinta aceasta aplicatie pe internet. Fishbrain este o retea de socializare pentru pescari. Are un design simplu si un concept la fel de simplu. Ceea ce este impresionant este ca reuseste sa adune laolata pescari de pe toate meridianele. In prezent are pest 400.000 de utilizatori dintre care 250.000 sunt in USA.

Daca vreti sa prindeti pesti multi si de dimensiuni impresionante. Cea mai simpla solutie este sa urmariti ceea ce se intampla pe Fishbrain. Se poate instala si pe iOS si pe Android, nu necesita multe resurse si este foarte usor de utilizat avand o versiune gratuita cae furnizeaza destule date interesante si una platita care este mult mai completa. In acest fel sunteti in permanenta in contact cu toate apele din perimetrul in care va aflati si stiti in orice moment cine a prins un peste, unde si ce fel de momeala a folosit. De aici nu mai e mult pana la o viitoare captura. 

Eu l-am folosit de multe ori si pot sa spun ca ajuta enorm. In plus astfel puteti socializa cu oameni pe care nu i-ati cunoste niciodata altfel. Puteti afla secrete pescaresti pe care nu vi le-ar spune nimeni. Astept reactiile voastre cu privire la aceasta aplicatie.

luni, 21 decembrie 2015

Pescuit la biban

Asa cum am spus intr-un post anterior, bibanul este cel mai simplu de capturat peste rapitor.

Bibanul poate fi pescuit cu la fel de mult succes vara sau iarna. Dar cel mai bine se prinde toamna, din septembrie pana la sfarsitul lui noiembrie. Atunci bibanii se pregatesc de iernat si mananca tot ce le iese in cale. Se prind in toate felurile posibile de pescuit. Se poate folosi o pluta cu un ac si o rama. Se poate folosi o lanseta cu plumb greu si cu montura de ace care stau pe fundul apei. Dar cel mai distractiv se pot prinde folosind momeli artificiale.

Se poate prinde biban la musca. Se poate prinde folosind momeli de plastic, woblere sau lingurite rotative. Se poate prinde biban si folosind un blinker. Partea frumoasa este ca atunci cand pescuim la lingurita nu trebuie sa asteptam degeaba pe malul apei. Avem ocazia sa ne mutam din loc in loc si sa gasim locul potrvit. Bibanii vaneaza in bancuri. De aceea, atunci cand ati prins un biban, in acelasi loc veti gasi si alti pesti din aceeasi specie. Tot ce aveti de facut este sa aveti o lingurita argintie pe timpul verii, cand cerul este senin, sau de culoarea cuprului toamna si cand cerul este innorat. Plimbati lingurita prin apa cu o viteza medie. Nu trebuie sa fie prea incet fiindca atunci nu se roteste, dar nici prea rapid fiindca pestele trebuie sa aiba timp sa o prinda. Muscatura bibanului este puternica si este un peste care se zbate mult. 

De multe ori se gaseste la dimensiuni destul de mici. Dar este foarte captivant atunci cand aveti in ac un biban de la 500g in sus. Exista exemplare si 2Kg. Eu nu am vazut, dar recordul meu personal este un biban de 30 cm, aproximativ 600g. Practic un biban de acest gen se zbate cu forta pe care o are un crap de 3 Kg, de exemplu.

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Piata de peste din Marsilia

Cel mai important oras din sudul Frantei, regiunea Provence, orasul Marsilia sau, daca vreti, Marseille este un oras deosebit. Un oras cu o vechime de 2500 de ani, fondat de greci, asadar port la Marea Mediterana. Daca este vorba despre un port este vorba de o multime de barci, vapoare, iahturi si vase de pescuit. Marea este generaosa cu locuitorii acestui oras oferindu-le tot ce are mai bun: peste, scoici, melci, fructe de mare intr-un cuvant.

Se pot captura o multime de pesti interesanti in Marseille. Baracuda este unul dintre ei. Dar la fel de usor se pot prinde bibani de mare, anghile sau ton. Majoritatea acestor pesti fac parte din categoria pestilor rapitori si pot fi admirati in video-ul de mai sus. O adevarata delecatare pentru un pescar sa se afle in Marseille in perioada Craciunului.

vineri, 18 decembrie 2015

Bibanul

Bibanul este un peste rapitor de culoare verde. Ca semne distinctive prezinta inotatoare de culoare portocalie, are mai multe dungi negre verticale pe parti si un punct negru pe inotatoarea dorsala. Aceasta inotatoare este principala sa arma de aparare. In momentul in care este capturat aceasta inotatoare se ridica in ideea de a impiedica ceilalti pesti sa ii inghita. De aceea sunt sanse foarte mari pentru pescar sa se intepe intr-unul dintre tepii de pe aceasta inotatoare.

Bibanii se hranesc cu alti pesti, crustacee, larve, broaste, rame precum si cu icrele celorlalti pesti. Bibanii se mananca si intre ei. Acesti pesti sunt foarte lacomi si nu e exclus sa atace si pesti de aceasi marime cu ei isisi. La randul lor, bibanii sunt vanati de stiuca sau salau dar acest lucru nu ii face fricosi deloc. Sunt foarte curajosi si din aceasta cauza sunt usor de capturat. De asemenea sunt foarte numerosi si se adapteaza foarte usor la orice mediu. Traiesc atat in lacuri cat si in apele curgatoare. Se pot prinde bibani si in mare pentru ca se aventureaza in apa sarata in cautare de hrana. Cu toate acestea sunt considerati pesti de apa dulce. Daca pentru alti pesti exista o limta minima de lungime de la care pot fi pastrati, pentru bibani nu este cazul. 
De asemenea este vorba de un peste foarte gustos, cu carnea alba, cu putine oase, dar cu solzi foarte multi si foarte mici, greu de indepartat. Pentru consum se desface, se scot intestinele, apoi pestii se oparesc, dupa care se indeparteaza pielea cu solzi cu tot. Se scot oasele si carnea se gateste pane. 

In imagine avem un biban de 25 cm in greutate de 350g. Ca sa ajunga la aceste dimensiuni, a trait 8 ani in decursul carora a consumat circa 40 Kg de vietati acvatice.

marți, 15 decembrie 2015

De ce pesti rapitori ?

Exista mai multe metode de pescuit. La unele ma pricep, la altele deloc. 

La inceput pescuiam folosind o pluta exact cum am descris in postul precedent. Asa facusem in copilarie cand mergeam cu tatal meu pe malurile Dunarii sau ale Oltului. Prindeam tot felul de pesti pe acolo: caras, babusaca, oblete, rosiara, platica, sabita, crap... Dar prindeam si biban, salau, stiuca sau somn. Niciodata nu mi-a placut sa stau pe malul baltii sa astept la infinit in speranta ca poate-poate vine un peste care o sa miste pluta. Pescarii la crap stiu la ce ma refer. Ei sunt cei mai mari specialisti ai acestui sport. Se duc la balta cu 2 masini incarcate de ustensile, isi deschid cortul, intind masa plianta... Practic isi reconstruiesc casa pe malul apei si se baga in plapuma asteptand ca una dintre zecile de lansete insirate cu tot felul de momeli, care de care mai elaborate, sa dea un semn de viata.

Pescuitul la pesti rapitori inseamna un alt stil de viata.Inseamna miscare, inseamna atentie sporita si mobilitate. Nu poti sa speri ca vei prinde o stiuca fumand pe malul baltii. In primul rand ca pestii rapitori simt mirosul de tutun si nu se apropie, iar in al doilea rand pentru ca acest gen de pesti prefera momeala aflata in miscare. Stiuca si somnul sunt singurii pesti de apa dulce care mananca pesti morti. Restul sunt pesti foarte pretentiosi. 

Orice conteaza atunci cand vorbim de pescuitul pestilor rapitori: vremea, temperatura apei, culoarea momelii, aroma folosita (daca este cazul), distanta de lansare si modul in care se recupereaza. E foarte important sa NU mergeti la pescuit fara un minciog. Un peste pe care il ratati la mal va fi un peste traumatizat. E preferabil sa trageti pestele din apa si apoi scoateti carligul cu mare atentie astfel incat sa nu ii produceti rani prea mari decat sa scape din ac in ultima clipa si sa aiba leuziuni serioase din aceasta cauza. Un peste care sangereaza se poate infecta sau poate fi mult mai usor prada pentru ceilalti pesti. Mirosul de sange se simte in apa de la mare distanta si atunci pestele care tocmai a scapat din ac nu va mai putea sa se camufleze de dusmanii sai. 

De asemenea exista posibilitatea sa prindeti un peste mai greu decat permite tipul de fir pe care il folositi. In acest caz un minciog va poate ajuta sa scoateti totusi pestele din apa. Altfel firul se va rupe si nimic nu este mai rau pentru un lac decat un peste care inoata cu acul in gura si cu o bucata de nailon dupa el. In primul rand ca pestele va incerca sa se elibereze incurcand restul de fir in ierburile de pe fundul apei. Firul de nailon va ramane acolo pentru totdeauna si va mai rani si alti pesti care nu-l vad si se vor incurca in el pe viitor.

vineri, 11 decembrie 2015

Cum a inceput totul ?

In cazul meu, totul a inceput intr-o zi insorita de vara. Am vrut sa petrec ceva timp impreuna cu familia si am decis sa mergem la pescuit. Am cumparat cea mai ieftina undita care exista in comert, un fir de nailon, un carlig, un plumb si o pluta si ne-am apucat de treaba. Am folosit rame ca momeala. A fost distractiv si faptul ca am petrecut timp in mijocul naturii ne-a facut putin mai fericiti. In imaginea de mai jos puteti vedea "captura mea".
Dupa cum se vede este vorba de doua rosioare si un biban. Bibanul este singurul peste rapior din poza. Am sa povestesc in postarile viitoare cum se prind bibanii. Cred ca este bine sa mentionez ca toti pestii din imagine au fost eliberati ca sa creasca mai mari si sa mai aiba si altii ce pescui in viitor.

miercuri, 9 decembrie 2015

Catch And Release

"Catch and release" sau pescuitul sportiv este un gen de pescuit care presupune eliberare capturilor. Acest gen de pescuit este probabil cel mai relxant dintre toate. Daca vreti sa va simtiti generosi si sa dati o sansa pestelui va invit sa il incercati.

Sigur ca ideal ar fi ca pestele sa fie introdus in apa cu miscari line fara a-i produce stress. Din pacate atunci cand am filmat aceasta stiuca am fost singur pe balta si a trebuit sa tin telefonul cu o mana si pestele cu cealalta. 

Pentru a captura exemplarul din video am folosit o lingurita rotativa argintie de 7 grame. Exista mai multe metode prin care se poate prinde stiuca, dar despre acestea intr-un articol viitor. 

marți, 8 decembrie 2015

Panter Martin

Fotografia din titlul acestui blog rerezinta mai multe spinnere de la Panter Martin. Panter Martin este un producator american de succes. Linguritele sale rotative se deosebesc de toate celelalte prin design (fiind foarte mici si destul de grele in acelasi timp), prin forma de glont care permite o aruncare la distanta mare si prin nuantele de culori folosite. O noutate este folosirea culorilor flurescente pentru zonele intunecate ale raurilor sau baltilor unde se adaposteste pastravul. 
Am avut rezultate bune cu acest gen de spinnere in special la pescuitul de pastrav, biban si stiuca. Nu stiu daca se vand si in Romania, dar in cazul in care va doriti cu adevarat le puteti comanda pe internet, sau daca aveti prieteni care locuiesc in USA, ele se gasesc in reteaua de supermarket-uri Wallmart. Mai multe detalii in postarile viitoare...